Nu esti logat!

Login | Nu ai cont? Creeaza cont nou
      Adauga mobilul
tau aici!
Fa-ti cont acum
HomeNoutatiTelefoane mobileForumJocuriAplicatii
Cautare
cautare avansata

Review Sony Ericsson XPERIA X10


scris de emobil / sâmbătă, 15 mai 2010


Sony Ericsson XPERIA X10 - Vedere din fata

Sony Ericsson m-a surprins placut la sfarsitul anului 2009 prin lansarea unui telefon cu o lista bogata de specificatii si cu o performanta de invidiat. XPERIA X10 a aparut ca o salvare a imaginii Sony Ericsson, dupa o perioada in care toate modelele aratau la fel si nu stiau sa faca mare lucru. XPERIA X10 este un telefon multimedia excelent, ideal pentru Internet, mesagerie si alte aplicatii.



Sistemul de operare Android ii ofera multa flexibilitate si putere acestui model. XPERIA X10 se remarca prin ecranul mare de 4 inch, camera foto de 8 megapixeli cu autofocus si flash cu tehnologie LED, dar si printr-o conectivitate la Internet de mare viteza.

Vezi lista completa de specificatii si dotari ale Sony Ericsson XPERIA X10



Aspect exterior / Utilizare / Functii de baza / Multimedia / Conectivitate / Aplicatii / Prezentare video / Concluzii


Aspect exterior



XPERIA X10 a sosit intr-o cutie de dimensiuni mici, un lucru neobisnuit pentru smartphone-uri. In cutie se gasesc doar accesoriile strict necesare, adica incarcatorul de camera, cablul de date microUSB, castile cu jack audio de 3,5 mm si nelipsitul manual de utilizare. Sony Ericsson XPERIA X10 are carcasa din plastic, insa este un plastic de calitate. Este foarte solida, componentele sunt bine imbinate. Amprentele nu se depun usor pe carcasa.

Dimensiunile lui XPERIA X10 sunt foarte bune pentru un telefon din aceasta clasa. Are o lungime de 119 mm, o latime de 63 mm si o grosime de numai 13 mm. Greutatea smartphone-ului este de 135 grame, incadrandu-se in limitele normale. Telefonul este disponibil in doua versiuni de culoare, negru si alb, ambele de tip glossy.

Partea frontala este dominata evident de ecranul de 4 inch. A mai ramas loc doar in partea de jos pentru cele trei butoane hardware: acasa, meniu, inapoi. In partea de sus se gaseste difuzorul. XPERIA X10 nu are senzor pentru lumina ambientala si nici o camera frontala pentru apeluri video.

Sony Ericsson XPERIA X10 - Vedere din fata/ dreaptaIn partea din dreapta se remarca butonul pentru controlul volumului si tasta dedicata camerei foto. Pozitionarea acestora a fost facuta excelent, oferind confort in utilizare.


Sony Ericsson XPERIA X10 - Vedere din fata/ stangaSony Ericsson XPERIA X10 - Vedere din fata/ stanga, orizontal

Partea din stanga nu are nicio tasta, aici se afla doar difuzorul.

Partea de sus a lui XPERIA X10 este destul de bogata. Aici se afla portul pentru conectarea cablului de date microUSB, protejat cu un capac de plastic impotriva prafului. Tot aici se afla jackul audio de 3,5 mm si butonul de pornire/ oprire.

In partea de jos se afla orificiul pentru prinderea curelei de mana.

Sony Ericsson XPERIA X10 - Vedere din spateIn partea din spate a telefonului se poate remarca simplitatea si atentia la detalii. Camera foto de 8 megapixeli impreuna cu flashul LED sunt bine integrate in carcasa. Trebuie sa ai grija la zgarieturile ce pot aparea pe lentila camerei, deoarece aceastea nu este protejata in niciun fel. Accesul la cardul de memorie microSD si la cartela SIM se poate face abia dupa ce a fost scoasa bateria. Conform producatorului, acumulatorul de 1500 mAh al bateriei poate oferi o autonomie de standby 415 ore in 2G si 425 ore in 3G, iar ca timp de convorbire se poate ajunge la 10 ore in 2G si 8 ore in 3G. Timpii sunt mai mici in realitate, dar chiar si un utilizator pretentios il va putea folosi la maxim incarcandu-l o data la doua zile.


Utilizare



Sony Ericsson XPERIA X10 foloseste ca sistem de operare un Android ceva mai vechi, versiunea 1.6. Inca nu este posibil upgrade-ul oficial la versiuni mai noi, dar poate Sony Ericsson ne surprinde placut si ofera totusi spre download un software mai nou. Producatorul nu a modificat foarte mult Androidul standard, dar si-a lasat amprenta in unele meniuri.

Ecranul principal este extrem de simplist. Poti sa-i adaugi shortcut-uri catre aplicatii si widget-uri. Sony Ericsson si-a creat cateva aplicatii proprii pentru Android, numite Timescape si Mediascape. Timescape iti afiseaza in ordine cronologica toate evenimentele, cum ar fi apeluri, mesaje, update-urile prietenilor pe Facebook sau Twitter. Mediascape organizeaza cronologic evenimentele multimedia, cum ar fi melodii ascultate sau imagini vizualizate. Meniul principal se deschide tragand de icon-ul dedicat din partea de jos a ecranului.

Ecranul TFT de 4 inch are o rezolutie excelenta de 480 x 854 pixeli si 65.000. Culorile ecranului sunt foarte vii si placute si, in mod surprinzator, ecranul poate fi folosit fara probleme in lumina puternica. Functia touch este bine implementata, ecranul raspunde rapid si precis la comenzi. Sony Ericsson spune ca ecranul ar suporta si multi-touch, insa Android 1.6 nu stie de aceasta functie.


Functii de baza



Calitatea audio a apelurilor este foarte buna. Difuzorul reda sunetul tare si clar. Microfonul este si el de calitate, iar receptia semnalului este suficient de buna chiar si pentru zonele cu acoperire mai slaba.

Agenda telefonica este bogata in functii. Informatiile despre contacte sunt afisate organizat, astfel incat e usor sa gasesti numarul de telefon sau adresa de email pentru un prieten. Contactele pot avea o multime de informatii suplimentare, cum ar fi adresa, numar de fax etc. Cautarea prietenilor din agenda se face usor, tastand primele litere din nume sau prenume. Android-ul iti permite sa definesti ca favorite o parte din contacte, astfel incat ajungi mai usor la prietenii pe care ii suni des.

XPERIA X10 are posibilitatea de a trimite si de a primi toate tipurile de mesaje, adica SMS, MMS si email. Spre deosebire de alte telefoane, acest model nu iti permite sa organizezi mesajele pe foldere. Editorul este comun pentru SMS si MMS. Trecerea de la SMS la MMS se face introducand un fisier multimedia. Pentru email poti sa folosesti fie aplicatia Gmail, fie clientul POP3/ IMAP integrat. Scrierea mesajelor se face foarte usor, mai ales in modul landscape. Tastele sunt mari si distantate, astfel incat nu le incurci din greseala.

Task managerul poate fi lansat prin apasarea prelungita a tastei home. Se deschide un meniu care contine cele mai recente 6 aplicatii. Androidul tine mult mai multe aplicatii in background, avand functii de multitasking bine puse la punct. Chiar daca vrei sa pornesti o aplicatie care nu se regaseste printre cele 6 accesate recent, te poti duce in meniu. Aplicatia va porni din punctul in care ai lasat-o, daca ai mai folosit-o.

Procesorul puternic Qulacomm Snapdragon de 1 GHz si ecranul capacitiv de mari dimensiuni fac telefonul foarte placut in utilizare. XPERIA X10 functioneaza foarte fluent, nu am intalnit intarzieri de raspuns sau aplicatii blocate.


Multimedia



Aplicatia-minune Mediascape se ocupa de toate fisierele multimedia ale telefonului. O vei folosi pentru a naviga in galeria de imagini, video si audio. Memoria interna este de 1 GB, dar poate fi extinsa cu ajutorul unui card de memorie microSD.

Galeria de imagini este bine pusa la punct si profita la maxim de ecranul de 4 inch. Fotografiile se pot organiza pe foldere si se vad excelent pe tot ecranul, culoriile fiind vii, iar rezolutia foarte mare. Zoom-ul se face rapid, la fel de bine merge si trecerea de la o poza la alta.

Sony Ericsson XPERIA X10 - MuzicaMuzica se asculta tot din Mediascape. Poti sa alegi afisarea celor mai noi melodii adaugate in galerie sau sa le marchezi pe cele preferate pentru a le accesa mai usor. Piesele pot fi sortate dupa album, titlu, gen etc. Calitatea audio este excelenta, insa ai nevoie de o actualizare de software de la Sony Ericsson pentru a ajunge la aceasta calitate. Upgrade-ul este gratuit la Sony Ericsson pe site.

Mediascape este folosit si pentru fisierele video. Din pacate nu exista suport pentru codecurile DivX/ Xvid, asa ca trebuie sa te limitezi la 3GP, MP4 sau WMV. Ecranul mare face ca filmele sa se vada excelent, XPERIA X10 este telefonul pe care te poti uita usor la un film intreg, fara sa obosesti.

Camera foto a lui XPERIA X10 are 8 megapixeli, este dotata cu flash LED si este capabila sa faca poze la o rezolutie maxima de 3264 x 2448 pixeli. Camerei foto nu ii lipsesc nici autofocus-ul, stabilizatorul de imagine si tehnologia de detectare a zambetului si fetei subiectilor fotografiati. Sony Ericsson a creat o interfata de utilizare noua pentru camera foto a lui XPERIA X10, asemanatoare cu cea pe care am vazut-o la modelele Sony Ericsson Cybershot. Ai cateva comenzi rapide in partea stanga a ecranului, de unde poti configura usor camera foto. Mi-a placut ca focalizarea se poate face si printr-o simpla atingere a ecranului. Calitatea imaginii este foarte buna, culorile sunt vii si nivelul de detalii este de invidiat. Zgomot este aproape insesizabil.

Inregistrarea video este de mare rezolutie. Aceasta se realizeaza la rezolutie WVGA (800 x 480 pixeli) cu 30 fps. Interfata de utilizare este asemanatoare cu cea a camerei foto. Salvarea fisierelor video se face in format MP4, iar codecul audio folosit este AAC.


Conectivitate



Sony Ericsson XPERIA X10 se poate conecta la Internet de mare viteza. Pentru acest lucru ai la dispozitie atat WiFi, cat si HSPA cu 7,2 Mbps download si 2 Mbps upload.

Browserul web de pe Android este unul dintre cele mai bune, incarcand rapid paginile si afisandu-le corect. Este bine optimizat pentru atingere. M-am bucurat sa vad cat de precis se apasa pe link-uri, chiar daca au dimensiuni reduse. Browserul are tab-uri, deci poti accesa mai multe pagini web simultan. Din pacate nu are suport Flash, cel putin deocamdata.

Pentru transferul de date si conectarea la calculator ai la dispozitie cablul de date microUSB, dar si Bluetooth-ul 2.1 cu A2DP. Acesta din urma iti permite sa conectezi un handsfree obisnuit sau casti stereo fara fir.


Aplicatii



XPERIA X10 vine cu o multime de aplicatii utile preinstalate. Daca ai nevoie de altele, e suficient sa intri in Android Market. Sunt foarte multe gratuite, dar gasesti si contra cost. In Romania sunt accesibile momentan doar aplicatiile gratuite.

Calendarul telefonului Sony Ericsson este bine pus la punct si se integreaza cu Google Calendar sau cu calendarul din Exchange. Poti sa adaugi evenimente de mai multe tipuri si sa le asociezi remindere.

Sony Ericsson XPERIA X10 are QuickOffice preinstalat, astfel incat poti sa vizualizezi fisiere Word, Excel, PowerPoint, chiar si pentru versiunea mai noua de Office 2007. Documentele se incarca rapid, datorita procesorul puternic si se vad perfect pe ecranul mare al telefonului. Pe langa aceste formate, telefonul iti permite sa dezchizi si documente PDF.

Browserul web nu are Flash, dar poti sa te uiti la filmuletele de pe YouTube cu ajutorul unei aplicatii dedicate.

XPERIA X10 are GPS si foloseste Google Maps ca aplicatie de navigare. Google Maps nu ofera inca navigare vocala pentru tara noastra. Telefonul vine si cu Wisepilot, care ofera navigare vocala, insa este contra cost. Ai o licenta de 30 de zile, in care nu trebuie sa platesti nimic.


Prezentare video





Concluzii



Plusuri
+ ecran mare de rezolutie excelenta
+ carcasa solida
+ procesor puternic
+ inregistare video la rezolutie 800 x 480 pixeli
+ calitate audio buna si jack audio de 3,5 mm
+ QuickOffice

Minusuri
- nu are camera secundara pentru video apeluri
- nu suporta Flash in browser
- nu suporta DivX si Xvid
- nu are radio FM

Concluzie: Sony Ericsson XPERIA X10 este dovada ca Sony Ericsson stie sa faca telefoane performante si cu design placut. XPERIA X10 nu a reusit sa detroneze alte modele Android de la HTC sau Motorola, insa este un inceput bun pentru acest producator. Telefonul este potrivit pentru oricine, avand functii excelente de Internet si multimedia. Sistemul de operare Android vine cu aplicatii pentru orice nevoie.



 
Sony Ericsson va face disponibil Android 2.3 [ ... ]

Sony Ericsson dovedeste ca poate sa acorde atentia binemeritata unui telefon de top. Dupa ce l-a [ ... ]

 
Update la Android 2.3.3 pentru Sony Ericsson [ ... ]

Mult asteptata versiune de Android 2.3.3 este acum disponibila pentru Sony Ericsson Xperia X10. Nu e [ ... ]

 
Update de software pentru Sony Ericsson XPERIA X10

Sony Ericsson a publicat un update de software pentru smartphone-ul XPERIA X10. Nu este Android 2.2 [ ... ]


20 comentarii. Posteaza un comentariu

 
18-05-2010 13:26 de piylutzu

meseriasi dar totusi va intereseaza un black berry c**** 8520 sau iphon ?impecabil 0753616759 sau 0768008285

 
22-05-2010 07:02 de Anonim

cat cereti pe el? dar sa stiti ca mai mult de 2 mii de euro eu nu dau...

 
01-06-2010 19:27 de cosy

cum sa ii pun meniu in limba romana?

 
28-06-2010 23:15 de Anonim

vreau sa folosesc telefonul ca gps, ce trebuie sa fac? cum? ce program sa iau...multumesc

 
29-06-2010 11:59 de Anonim

vreau sa cumpar telefonu dupa internet

 
03-07-2010 22:47 de Anonim

cat costa unul?

 
06-07-2010 15:10 de Anonim

2 mii de euro, ai de capu meu ce prostii vorbesti :))
eu mi l`am comandat cu 370 de euro :))

 
31-07-2010 13:49 de Anonim

este f bun. am si eu unul si f tare. l-am cumparat la abonament si nu am dat nici un ban pe el. doar contractul pe 2 ani. f tare

 
01-08-2010 19:45 de Anonim

la ce firma de telefonie lai luat la abonament?

 
10-08-2010 02:01 de alex

salut.. ma ala cu n95 iati telef si aruncatil pe geam frate... nu compara xperia cu jaful ala .. normall daca u nu ai avut vb si u aiurea ce sa faci.. e un telefon ff frumos si ca design si stie multe.. dar momarlani ce sa zica si ei daca la ei la tzara nu au vazut xperia

 
11-08-2010 14:09 de dragutza_ta93

sunatima 0766336308

 
12-09-2010 13:43 de Robotu

Vand XPERIA X10 adus la zi si cu folie transparenta aplicata, la 1600 Ron
Contact: robotu2k@gmail.com

 
23-09-2010 16:13 de alin_star10

nu stiu cum sa imi fac cont pe market ca sa imi mearga aplicatiile va rog ajutatima alin_star10 id

 
30-09-2010 13:56 de Anonim

exista posibilitatea meniului in limba romana?

 
28-11-2010 17:02 de Martyn

detin un xperia x10i chiar de la aparitie. Tocmai am facut update la android 2.1 in romania. Sincer sa va spun .. cu acest update miam schimbat cu totul parerea despre acest telefon. M-am indragostit de "tot" de acest telefon. Incercatil si nu ve-ti regreta.

 
19-12-2010 16:44 de Anonim

mi-am luat de curand umn xperia x10 mini pro am dat 240 euro pe el. sunt foarte multumit de el...

 
12-01-2011 02:45 de diana

am xperia x10 si nu imi apare calendaru..cum sa fac sa il scot de pe net sau ce ttebuie facut

 
04-07-2011 19:49 de Anonim

ce program trebuie instalat pentru usb sa descarc pozele de pe xperia x10i?

 
06-07-2011 22:06 de Anonim


 
23-08-2011 00:27 de Anonim

e foarte frumos telefonul singurul defect pe care l-as vedea la el este acela ca nu tine forte mult incarcat...am si eu unul de vanzare cu 250euro daca va intereseaza dati add la id bodyroby_18

Posteaza un comentariu

Autor
Comentariu
Verificare   Introdu cu grija caracterele din imaginea de mai jos.





    Alte categorii


    Alte articole


    Forum telefoane mobile

Afla secretele fiecarui mobil si gaseste raspuns la problemele si intrebarile tale pe forum!

Cont iTunes
scris de Mihai144268 pe 13-03 ora 02:57

Va recomand asa ceva
scris de CostinSilviu1990 pe 22-02 ora 18:32

Digi intra peste un abonat orange
scris de CostinSilviu1990 pe 18-01 ora 19:26

digi mobil blocat
scris de CostinSilviu1990 pe 18-01 ora 19:17

nu merge hard reset
scris de CostinSilviu1990 pe 3-01 ora 19:56

Service Profesional
scris de CostinSilviu1990 pe 3-01 ora 19:55

cum sti daca e fake sau nu
scris de CostinSilviu1990 pe 3-01 ora 19:53

Jtag
scris de CostinSilviu1990 pe 29-12 ora 00:00

lycamobile
scris de CostinSilviu1990 pe 28-12 ora 23:42

DEBLOCARE CARD Micro SD
scris de CostinSilviu1990 pe 28-12 ora 16:00

intra in forum



Catalog telefoane mobile: Nokia / Samsung / Sony / LG / Motorola / Sagem / Apple iPhone / HTC / Blackberry / Palm

HOT stuff: Coduri secrete telefoane / Portabilitate - cum pastrezi numarul / Super oferte / Telefoane mobile noi

copyright ©2008-2017 eMobil.ro by HTD Publishing
home | despre eMobil.ro | termeni si conditii de utilizare | contact